La toate aceste intrebari si la multe altele, Andre Frossard nu da numai raspunsuri personale. El discuta mai intai argumentele traditionale, cele invocate de adversarii credintei si cele ale Bisericii. Raspunsul lui, incitant, neasteptat, adesea plin de umor, formulat in cuvinte simple, surprinde si indeamna la reflectie. Este raspunsul unui credincios - profund dar nonconformist - care, datorita revelatiei, a inteles ca numai iubirea generoasa, iubirea de Dumnezeu si intru Dumnezeu, ne poate salva de nelinistile si suferintele noastre.
Provocarea autoarei: spune-mi ce încalţi ca să-ţi spun cine eşti. Atuul ei: scrie la modă despre modă.
Paola Jacobbi e corespondentul special la Milano al revistei Vanity Fair. E din ţara vestită pentru calitatea şi frumuseţea încălţărilor, iar cartea pe care o scrie e dovada clară că nu întâmplător forma Italiei seamănă cu conturul unei cizme.
Această carte, aflată la răscrucea dintre eseu şi demers antropologic, încearcă să explice neobosita ascensiune a unei obsesii care străbate timpurile, de la Cenuşăreasa până la Sex and the City. Preferinţa pentru un anume tip de încălţăminte împarte femeile în diferite tabere şi categorii spirituale. E utilă pentru femei, pentru că le deschide noi orizonturi şi le ajută să-şi înţeleagă (şi să-şi alimenteze) pasiunea, dar şi pentru bărbaţi, fiindcă este o cheie care deschide lacătul ce ascunde misterul feminin.
From Humanitas!
CUVÂNTUL EDITORULUI
Humanitas s-a născut la 1 februarie 1990. La scurt timp după înfiinţarea ei, o echipă de training în industria cărţii, alcătuită din trei englezi – Euan Henderson, Paul Richardson şi... (numele celui de-al treilea l-am uitat) –, care îşi propusese să-i ajute pe editorii recent apăruţi din fostele ţări socialiste ale Europei, a poposit pentru câteva zile la Humanitas. Ultima zi a şederii şi-au dedicat-o unei importante discuţii cu „managerul general“ (acela eram eu), încercând să-i treacă regulile de aur ale leadership-ului economico-financiar. Şi mi-au spus că lucrul cel mai important este să urmăresc zilnic cash-flow-ul. Auzeam prima oară această expresie şi am încercat s-o înţeleg intuitiv, bănuind că o dare pe faţă a ignoranţei mele i-ar fi lăsat perplecşi. Cred că am făcut bine că m-am mulţumit să dau din cap, în loc să pun o întrebare atât de cumplită. Seara, împreună cu editorii seniori, i-am invitat acasă şi le-am făcut iahnie de fasole. Am pretenţia că pot câştiga orice concurs naţional de iahnie. Aşa cum eu nu auzisem de cash-flow, ei nu bănuiau nimic despre existenţa iahniei de fasole. Au descoperit-o cu suspine de satisfacţie şi cu exclamaţii entuziaste, cerând fiecare, în trei-patru rânduri, câte o nouă porţie. Până astăzi consider că schimbul nostru, care rezulta din întâlnirea a două civilizaţii şi a două vârste ale istoriei (capitalismul şi socialismul), a fost unul echitabil şi onest: ei mi-au trecut mie noţiunea centrală a finanţelor de întreprindere, eu i-am făcut să descopere savoarea unei mâncări strămoşeşti. Fiecare i-a dat celuilalt ce avea mai bun.
De atunci au trecut douăzeci de ani. Cele mai frumoase vorbe pe care cineva le-a rostit despre Humanitas cu ocazia acestei aniversări îi aparţin lui Lucian Boia: „Dacă ţara întreagă şi-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o şovăială, am fi avut astăzi o altă Românie.“ Dar de ce nu şi-a găsit România drumul de la bun început – şi de ce nu l-a găsit nici până astăzi? Dacă povestea de mai sus e adevărată, atunci explicaţia este simplă: nici o echipă de antrenori englezi nu a venit la guvernul României să-i spună să urmărească zilnic cash-flow-ul. Şi chiar dacă ar fi făcut-o: mă îndoiesc că în vreunul dintre guvernele României s-ar fi găsit cineva care să ştie să gătească o sănătoasă iahnie de fasole. (Gabriel LIICEANU)
UN POL DE ANI, UN POL DE CARTE
În vara lui 1990, la magazinul Comtim din Timişoara era agitaţie mare. Democraţia intestinului biruise cenzura alimentaţiei raţionale. Tocmai se deschidea primul magazin cu aspect occidental, prin care cumpărătorii cutreierau cârmindu-şi cărucioarele şi alegeau, în limita a 500 de lei („nu mai mult, să ajungă la toţi“), parizer, muşchiuleţ, salam, pate de ficat, şuncă sau tobă. Sosea lume din toată ţara. Conform propriilor declaraţii, primii şoimi de rit nou ai cozilor de rit vechi au petrecut aproape douăzeci şi patru de ore aşteptând să le vină rândul, ceea ce a produs în epocă un dialog cu valoare de banc: „Care sunt cele două lucruri care se văd de pe Lună?“ – „Marele Zid chinezesc şi coada de la Comtim.“ Ceva mai devreme, la Bucureşti, o coregrafie identică – la alte proporţii, ce-i drept – dezvăluia un adevăr bănuit: lumea era flămândă de carte. De carte bună. Torturaţi cu telejurnale, plenare şi cuvântări agramate, bucureştenii se înfiinţau pentru raţia de bucurie a minţii, după ce în decembrie pontaseră pe cartela libertăţii. Privită de sus, Librăria Eminescu din centru părea victima unui miriapod policrom. Era împrejmuită de un lanţ uman care ocolea pe la Capşa şi pe la Romarta pentru a se înfiinţa în faţa tejghelelor pe care stăteau cărţile lui Cioran, Noica, Ionesco şi Eliade. Primele cărţi apărute la Humanitas.
Au trecut douăzeci de ani: ai lui Brucan, cu pesimismul lui care astăzi pare optimism sadea, ai lui Mordaunt, care nu şi-a dus răzbunarea împotriva muschetarilor până la capăt, ai tranziţiei despre care încă n-am aflat dacă e beteşug, alibi sau fatalitate. Humanitas şi-a schimbat organigrama, ambalajul, dimensiunile, mottourile şi în general tot ce putea fi schimbat. Cu două excepţii: sediul şi scopul – singurele invariabile ale unei existenţe care a cunoscut succese, sughiţuri şi momente de cumpănă. Premiată azi şi înjurată mâine, lăudată într-un ziar şi desfiinţată în altul, adorată de unii şi dispreţuită de alţii, Humanitas a fost descifrată în fel şi chip de cititori. Unii au văzut în ea un club populat de inşi palizi, cocârjaţi de cultură, care se dopează cu Schelling dimineaţa, înainte să plece de-acasă, pentru a le fi mai uşor să citească din Sfântul Augustin în tramvai şi, odată ajunşi pe holuri, să angajeze polemici despre categoriile kantiene cu personalul TESA. Alţii au identificat în Humanitas o pepinieră de lujere clorotice, incapabile de viaţă adevărată. Prejudecăţile se deplasează iute şi ignoră semnele de circulaţie a ideilor. Mare va fi fost mirarea unora când oamenii care lucrează aici au manifestat simptome de normalitate. Stupoarea şi-a pus ambele coate pe masă. Ia te uită, directorul general găteşte. Fii atent, redactorul-şef dansează. Hopaaa, directorul de marketing a fost reperat la Vama Veche, unde – will wonders never cease? – bea bere şi asculta Gary Moore. Nu uitaţi, suntem în România, unde e mult mai uşor de înfiat o cisternă de idei fixe decât un copil.
Când împlineşti vârste rotunde, lumea aşteaptă de la tine ceva ceremonios, sobru, emoţionant. Prefer să nu înfăşor Humanitas în stângăcii lăcrămos-festive. Sunt dator să am cei şapte ani de acasă faţă de un loc unde am stat mai bine de şapte ani. Prin urmare, o să spun că Humanitas e locul cel mai serios în care am râs, o fortăreaţă cu ziduri de bezea, creneluri de turtă dulce şi pod mobil din pandişpan. Aici l-am auzit pe Vlad Zografi sintetizând succesul unei cărţi printr-o formulă decupată parcă din Păstorel: „Îngerii lui Pleşu se vând în draci.“ Tot aici, Gabriel Liiceanu a întrerupt o şedinţă beşteditorială spre a evoca liric, în faţa unor redactori consternaţi de fragmentarea săpunelii, scena în care Kim Basinger făcea striptease în Nouă săptămâni şi jumătate: „Aţi văzut faza? (Privire doldora de admiraţie metaheideggeriană.) Tare. Foarte tare.“ Şi tot aici Andrei Pleşu reproducea alocuţiunea logică şi necrologică a unui director de institut: „Astăzi a murit colegul nostru, fenomenologul X. Dacă moare şi domnul Tomoioagă, rămânem fără fenomenologi.“
Ne ducem o bună parte din viaţă în normalitatea anormalului. Zestrea noastră zilnică include episoade patologice, dezamăgiri, trădări, frivolităţi gratuite şi liste interminabile ale vietăţilor de plastic peste care dăm oricât ne-am feri. Ce le opune Humanitas? Nişte pereţi cu cărţi, nişte idei şi nişte oameni gata să creadă în ele cu orice preţ. Şcoala de gândire potopologică din România acestor ani postulează cinic: Advienne que pourra. Humanitas se înscrie în falsul acestui slogan şi livrează riposta ambalată în coperţi de carte sau casete de audiobook. N-o fi mare lucru. În fond, brutarul contribuie cu pâine, şoferul cu autobuzul şi stomatologul cu plomba. Nimic mai firesc ca editorul să pună în joc o editură. Cărţile de buzunar sunt în număr de 52 doar în reclamele cu Dorel. De multe ori însă, buzunarul se dilată şi îi cresc rafturi pe care îmbătrânesc iluzii şi întineresc vieţi nenumărate. (Radu PARASCHIVESCU)
„De-a lungul anilor, Humanitas a făcut enorm pentru reaşezarea valorilor în cultura românească. Editura şi-a mărturisit fără echivoc, cu superbă consecvenţă, crezul umanist, pluralist şi democratic. A contribuit la constituirea unui canon al libertăţii, restaurând tradiţia intelectuală românească, resuscitând operele unor gânditori stigmatizaţi şi desfiguraţi de comunişti, readucând în circuitul public cărţile lui C. Noica, Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugen Ionescu, M. Sebastian, Mircea Vulcănescu, N. Steinhardt. La Humanitas au apărut cele două versiuni din cutremurătoarele memorii/reflecţii ale lui Belu Zilber despre monarhia de drept dialectic, una din cărţile cele mai importante ale literaturii apostaziei şi iluminării. Tot aici au apărut tulburătoare cărţi autobiografice de Aleksandr Soljenitin, Monica Lovinescu, Annie Bentoiu, Adrian Oprescu şi George Steiner. Au fost publicate scrierile Ninei Berberova, inclusiv cea despre afacerea Kravcenko. Am scris despre multe cărţi publicate la Humanitas, o voi face în continuare. Să spun doar că am fost martor la emoţia lui George Steiner când i-am oferit la Amsterdam, la o conferinţă Nexus, un exemplar din Errata. O autobiografie.“ (Vladimir TISMĂNEANU)
Istorie şi mit... este cartea care m-a adus la Humanitas. De când am început s-o scriu, ştiam că aici voi veni: nu-mi puteam găsi locul în altă parte. Edituri erau multe, Humanitas era însă Editura prin excelenţă, mai mult decât atât, simbolul însuşi al înnoirii intelectuale de după 1989. Dacă ţara întreagă şi-ar fi găsit drumul cum l-a găsit Humanitas din primul moment, fără nici o şovăială, am fi avut astăzi o altă Românie. (Lucian BOIA)
Humanitas este singura editură românească de care m-am simţit legată în calitate de cititor, înainte de a fi legată ca scriitor. Îmi amintesc şi acum bucuria limpede pe care mi-o dăruia pe parcursul tulburelui an 1990 apariţia unor cărţi visate din adolescenţă, înscrise cu rigoare într-un proiect menit să redea culturii noastre tot ceea ce îi fusese interzis o jumătate de secol.
Pe acest fond emoţional a început colaborarea dintre scriitorul care sunt şi Editura Humanitas, o colaborare care m-a făcut să mă simt mai puţin singură în lume şi căreia nu-i cer decât să nu-mi infirme niciodată sentimentul de acasă. (Ana BLANDIANA)
În rarele ocazii când, înainte de 1989, am putut călători în străinătate, mă străduiam să mă întorc acasă aducând pachete cu cărţi. Încet-încet, am devenit mândru de achiziţiile mele, inaccesibile în ţară şi indispensabile pentru un practician al umanioarelor. N-aveam de unde şti că, prin fondarea Editurii Humanitas, luam iniţiativa de a-mi sabota propria bibliotecă. Toate eforturile mele anterioare de a cumpăra şi transporta cărţi s-au văzut, an de an, subminate. Humanitas publica abundent texte esenţiale, aşa încât, astăzi, abia dacă mă mai pot lăuda, contemplând rafturile de-acasă, cu câteva volume încă netraduse în româneşte. Sunt deposedat, dar bucuros. Şi mulţumesc Editurii Humanitas, la aniversarea celor douăzeci de ani de existenţă, pentru acest fericit dezastru! Îi mulţumesc pentru că, prin tenacitatea şi ingeniozitatea ei, a adus utopia pre-decembristă a lecturii în spaţiul firescului. (Andrei PLEŞU)
Public la Editura Humanitas de la înfiinţarea ei, adică, iată, de douăzeci de ani. E pentru mine un noroc şi un privilegiu. Nu pot estima în ce măsură şi în ce fel acest fapt a contribuit la maturizarea mea ca scriitor, şi tocmai de aceea răspund: într-o măsură inestimabilă. În feluri multiple, întortocheate şi de neurmărit.
Ce aş fi fost dacă n-aş fi avut un editor care să-mi fie alături, cu care să am nu o relaţie rece de afaceri şi de profit reciproc, ci una de reală, strânsă şi adâncă prietenie? Câţi scriitori din această lume pot spune că editorul lor crede atât de mult în ei, încât le-ar publica şi o carte cu pagini goale, cum cred că mi-ar publica mie Humanitas? Câţi scriitori sunt cei mai buni prieteni cu oamenii editurii unde publică, de la patronul ei şi până la majoritatea celor ce lucrează acolo? Humanitas este editura cu care n-am avut niciodată vreun diferend, fie el financiar, uman sau estetic, editura care mi-a publicat o carte la zece zile de la predarea manuscrisului, editura care-mi raportează sistematic vânzările cărţilor mele, în cel mai avansat şi mai firesc spirit european. Editura pe culoarele şi în birourile căreia m-am simţit întotdeauna bine-venit şi iubit. (Mircea CĂRTĂRESCU
Liceeni şi studenţi, profesori, medici, arhitecţi, avocaţi, preoţi şi artişti, octogenari şi juni acneici, lumea exilului şi lumea financiară, paseişti naţionalişti, dar şi postmoderniştii corectitudinii politice, conservatori şi relativişti, iconoduli şi demitizanţi, cu toţii s-au format spiritual şi etic, ori şi-au regăsit idealurile tinereţii, la căldura cărţilor Humanitas. Cine a trăit an de an atmosfera lansărilor de sâmbăta şi duminica de la Bookarest, Gaudeamus şi Bookfest, cu sutele de oameni bulucindu-se pe scări şi stând pe balustrade, când se vindeau în câteva ceasuri două, trei mii de exemplare dintr-un autor, cine a văzut mulţimea de la sediul GDS, în faţa „Librăriei din Fundul curţii“, la venirea Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, sau cine a respirat aerul înfierbântat de admiraţie din sălile în care conferenţiau (la „Microsoft“, la Teatrul Naţional, ori cu alte ocazii) Pleşu, Liiceanu, Patapievici sau Neagu Djuvara – îşi va da lesne seama ce vreau să spun. (Dan C. MIHĂILESCU)
Iata cateva pareri ale scriitorilor,respectiv Cuvantul editorului despre Humanitas!Felicitari Humanitas si multumim ca ne incanti cu minunate volume zi de zi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu